Anonimatul este ştiinţa detaliilor. Intensitatea este condamnată la acte precise de descriere a smereniei. Am început să definesc, în cel mai aproximativ mod în care îmi dictează alegerea, echivalenţa semantică a termenului „prietenie”. „Prietenia” este un cuvânt, dar, mai întâi de cuvânt, este alegere, alegerea deţine supremaţia pe un teritoriu al faptelor pe care îl putem numi generic „a te ruga cu fapte pentru semenii tăi”.

Yumeiho este, printre multe altele, un fapt de rugăciune ce parvine ca un dar ce îl putem alege. Oricând, ceea ce numim coincidenţă între frigul de afară şi nepăsarea ce îşi revendică termeni de strălucire cu care se împăunează unii dintre semenii noştri poate fi alchimizată atemporal în fapte de omenie de către alegerea întru alegoria sufletului aflat în fapta plecăciunii. Sentimentul de îngenunchiere este un nou addendum de la Yumeiho (îngenunchiere în care se exersează semnatarul acestor rânduri, prezente aici, dar propulsate în speranţă) în ipostaza sa de ianuarie târziu şi, mai ales, provocator de căldură sufletească, consecinţă a unui maestru anonim, divin şi etern în virtualitatea şi virtuozitatea sa răs-frântă în arta omniprezenţei – Natura.

Bucuria de a trezi în mine şi în tine şi în Sine dăruirea ţâşnirii este trezirea ce actualizează zâmbetul ce ne poartă dragul (şi irezistibila condamnare la dragoste – plină de sens pacoste) de a fi între „minus” şi „plus” (aşa-zis) infinit (nimic altceva decât un cuvânt).

Revenind la prietenie, Mihai a susţinut, cu acelaşi stil încăpăţânat al detaliilor, un nou curs de iniţiere în terapia Yumeiho. M-am bucurat cu plus de zâmbet călduros, deloc protocolar, de reamintirea celor de fac diferenţa în orice faptă… detaliile. Detaliile se îngrămădesc uneori, mai ales când se aspiră la eficienţă, în decizia fiecăruia dintre noi, cei care ne revendicăm de sine stătătoarea conştiinţă, de a asculta… chiar fără crâcnire… nu de de puţine ori, fără gândire.

Am ascultat, am executat, uneori am uitat. Dar mai ales am sperat să învăţ. „Certitudinea” cunoaşterii nu poate să fie decât faţeta înfometată de putere şi control a întregului numit Credinţă-Speranţă. Cred şi sper să învăţ, sper şi cred că voi învăţa şi, mai întâi de învăţare, că voi înţelege Yumeiho. Pentru că am ales asta. Chiar şi în „acelaşi” răs-timp cu speranţa de a dedica unele fapte celor care îşi clădesc speranţa pentru Mântuire.

Când oamenii sunt atât de ei înşişi, libertatea îşi pierde statutul de deziderat scufundându-se, nemijlocit şi în firească neprihănire, în Natură, în Creaţie, Unica Libertate, Unica Alegere.

La noi, cei ce ne reamintim să credem în Om, există speranţa că voi (zâmbitori la vederea omeniei ce se reprezintă ca un preludiu al seninătăţii sufletului) veţi fi. Scriu asta pentru că cei ce au fost în camera unde a fost susţinut cursul de iniţiere în terapia Yumeiho la Galaţi, spre sfârşitul rebel de ianuarie, au avut un prim contact cu ceea ce am putea numi „fapta de a fi Rugăciune”.

 Lucian Danila
Galaţi, Ianuarie, 2012